Considerata capodopera lui Bunuel, cea mai specific spaniola opera a cineastului (este singura realizata in tara sa natala, cu exceptia documentarului „Las Hurdes”), „Viridiana” este drama unei iubiri si a unei obsesii patologice. Un hidalgo batran, don Jaime, este obsedat de amintirea sotiei sale, moarta chiar in ziua nuntii. Isi invita nepoata, Viridiana, care intentiona sa se calugareasca, sa-i faca o vizita. O intamplare groteasca o face pe Viridiana stapana casei. Elucubratiile mistice care o bantuie, actiunile sale filantropice, sunt ocazia regizorului de a face o sinteza a tuturor temelor sale : tandretea in violenta, cautarea ca realizare, vechile structuri impotriva celor noi, umanizarea extremelor, perversitatea in inocenta. Aparitia unui spirit rational, varul Viridianei, Jorje, aseaza calmul la mini-Escurialul ce urmeaza a fi administrat de catre cei doi la care se adauga slujnica-ibovnica Ramona. Observatia lui Georges Sadoul, in al sau „Dictionar al filmelor”, este cea mai sintetica descriere a peliculei: „Singura mizanscena pe care Bunuel a realizat-o in Spania sa natala. Regasim in ea anumite referinte picturale, Goya in primul rand, dar mai curand inrudiri cu romancierii care, precum Pérez Galdŏs sau Valle Inclán, au zugravit inalta societate provinciala sub Alfons al XIII-lea in tot grotescul, in rautatea, in bigotismul, in descompunerea sa inaintata. O societate ramasa egala cu ea insasi, dupa ce a fost confirmata in privilegiile sale de catre Franco” „Viridiana” a obtinut un consens larg al aprecierii criticilor, mai ales dupa „Palme d’or” de la Cannes in 1961 si dupa ce a fost interzis in Franta, in Italia si bineinteles in Spania.