Despre infidelitate se poate vorbi în nenumărate feluri, însă Federico Fellini o înfățișează, înainte de toate, ca pe o ruptură definitivă de inocență și naivitate. Trădarea ne împinge spre cinism și destramă existența liniștită de dinaintea acestei experiențe devastatoare.

Giulietta Masina, soția regizorului, o interpretează pe Giulietta, o femeie trecută de prima tinerețe care, pornind de la simple bănuieli și ajungând treptat în fața unor dovezi incontestabile, traversează toate etapele dureroase ale descoperirii adevărului despre relația cu soțul ei. De la negare la confruntarea cu realitatea, protagonista se zbate într-o agonie tăcută, prinsă în apele tulburi ale deznădejdii.

Magia albă, refugiul în amintiri, explorarea trecutului, confruntarea cu soțul și amanta acestuia, dar și descoperirea unei lumi fascinante și controversate în universul vecinei sale alcătuiesc un mozaic de experiențe prin care Fellini dezvăluie frământările interioare ale personajului.

Dar unde trasează regizorul granița dintre vis și realitate, dintre fantezie și cruzimea unei căsnicii destrămate? Filmul devine o expresie fascinantă a imaginarului fellinian, în care fantasticul, simbolismul și realitatea se întrepătrund într-un spectacol vizual și emoțional inconfundabil. O ilustrare emblematică a stilului care a consacrat numele lui Fellini în cinematografia italiană și, totodată, o operă esențială pentru înțelegerea cinematografului de artă.